Tuesday, April 15, 2025

Marturii ale unor clienti, in urma sedintelor de Reconnective Healing (2)

 

Bună seara, dragă Laura. Doamne, cum trece timpul! La începutul lunii martie 2019 am avut ședința cu tine. Îți mărturisesc că, în viața mea, din toate punctele de vedere, au intervenit schimbări. Cred că ți-am spus, la momentul respectiv, că eram deja în terapie de mai bine de 2 ani și jumătate. Cu toate astea, ședința cu tine a avut o mare însemnătate pentru transformarea mea.

Pe scurt, îți spun: am încheiat relația cu partenerul meu de atunci (în septembrie 2019 a murit), iar în iulie 2019 mi-am încheiat și colaborarea cu firma unde lucram. Din august lucrez într-un loc mult mai bun. În paralel, lucrez mult cu mine: subconștientul meu, spiritul meu. Aplic ceea ce descopăr în ședințele de terapie și psihodramă.

Legătura cu tine a fost deosebită și mi-ar plăcea să o putem continua. Ești o persoană minunată, caldă și îți doresc din suflet să poți transmite din cunoașterea ta tuturor celor care sunt deschiși evoluției personale. Îți mulțumesc pentru tot și îți doresc să fii bine!

(Mihaela S)

No comments:

Post a Comment

Impactul tehnologiei asupra creierului uman - pentru parinti mai ales

  Suedia a fost una dintre primele țări care au introdus tabletele și laptopurile ca instrumente principale de învățare, chiar și la grădini...