Wednesday, April 16, 2025

Marturii ale unor clienti, in urma sedintelor de Reconnective Healing (3)

 

Îmi amintesc destul de bine a doua sesiune. M-am conectat cu aspecte divine familiare (sentimentul că aparțin unui univers vast, Buddha cu diverse calități) și cu unul care m-a mirat: Iisus. Mi-a fost o surpriză, pentru că nu realizasem că mi-e aproape de suflet. Cred că Reconnective Healing mi-a deschis inima să integrez acest aspect, și încă o fac. Era ca și cum nu l-aș fi recunoscut și m-a bucurat această reamintire.

Iubirea necondiționată, familia divină, traiul în comunitate, vindecările ce vin natural asupra mea și asupra celorlalți – toate acestea s-au deschis atunci.

Apoi, o experiență mai grea m-a făcut să cer ajutorul unui doctor care mi-a deschis calea spre învățarea unor alte energii create de oameni. Lucrez acum cu revelația că trupul meu are cea mai mare nevoie de integrare. Atâta vreme cât el nu se simțea în siguranță, energia nu se ancora bine și nu circula armonios. Acesta este procesul meu acum: să adâncesc conexiunea cu corpul, cu grija, afecțiunea, alimentația, contactul uman.

Am înțeles că nu contează cu ce “lucrez” – toate vin din același întreg, și orice ajutor este un emisar divin. Îți mulțumesc și te îmbrățișez.

(Kira Valentina)

No comments:

Post a Comment

Impactul tehnologiei asupra creierului uman - pentru parinti mai ales

  Suedia a fost una dintre primele țări care au introdus tabletele și laptopurile ca instrumente principale de învățare, chiar și la grădini...